Teatrul de Stat Constanța prezintă, sâmbătă, 10 noiembrie, de la ora 19.00, „PALIATIV”,  un spectacol din dramaturgia contemporană românească, nerecomandat publicului sub 16 ani. 

Pe scenă sunt doctori, oameni ca noi, care, printre multele operații efectuate pe trupurile altora, au suferit și ei deformări ale creierelor și sufletelor. Unii privesc oamenii de pe masa de operație ca pe niște obiecte, părându-li-se normală și salutară percepția. La fel de normal este să „cucerești” femeia care ți-a căzut cu tronc, prin acceptul de a efectua o procedură chirurgicală asupra tatălui ei, mai ales când ea găsește normal să folosească sexul ca monedă de schimb pentru că nu-i ajung banii. Iar aceștia sunt oamenii buni, în care corupția nu a săpat până la psihoză.

În alții puterea de viață și de moarte asupra oamenilor a declanșat nebunia de a se crede Dumnezei. Ei modelează sistemul după chipul și asemănarea lor și îl fac să funcționeze mai departe, neclintit în fața oricărei tragedii. Ei reprezintă modelele de succes și lecturile obligatorii pentru generațiile următoare, făcând din ideea de schimbare un ideal și o utopie.

Regia este semnată de Cristian Gheorghe, iar scenografia, de Lăcrămioara Dumitrașcu. În distribuție, Adrian Dumitrescu, Alina Manțu, Cosmina Soare, Andrei Cantaragiu, Edi Vacariu, Cosmin Mihale, Ana-Maria Ştefan.

Duminică, 11 noiembrie, de la ora 19.00,  TSC prezintă spectacolul „Veethoven…, făi!”, o comedie în regia lui Iulian Enache, jucată de trei actori ai Teatrului de Stat Constanța, Lana Moscaliuc, Luiza Martinescu şi Remus Archip. Lana Moscaliuc este și autoarea textului, pe care l-a conceput împreună cu Iulian Enache după o idee de Mihail Zoscenko.

Publicul se poate delecta cu povestea unei doctoriţe obsedate de Beethoven, al cărei singur vizitator este Piranda furnizoare de lapte (uneori diluat cu apă) dimineaţa. Scenografia este semnată de Lăcrămioara Dumitrașcu, iar muzica, de Adrian Mihai.

 

 

Articolul precedentCostumul românesc de patrimoniu. Centenar de tradiție și continuitate
Articolul următorÎnfrângere pentru SSC Farul