Teatrul de Stat Constanța a  participat, la sfârșitul lunii septembrie, la Reuniunea Teatrelor Naționale Românești, de la Chișinău, organizată de Teatrul Național „Mihai Eminescu”. În data de 28 septembrie, Teatrul de Stat Constanța a susținut, la Sala Studio, o reprezentație a spectacolului „Jocuri în curtea din spate” de Edna Mazya, regia Diana Mititelu, și, în Sala Mare, o reprezentație a spectacolului „Maria Tănase. O poveste” de Carmen Lidia Vidu.

Ambele spectacole au fost aplaudate îndelung, de un public numeros, iar artiștii – Mirela Pană, Elena Gatcin, Ecaterina Lupu, Andrei Bibire, Cătălin Bucur, Ștefan Mihai, Theodor Șoptelea s-au bucurat de o primire călduroasă. Practic, Teatrul din Constanța a încheiat, cu cele două spectacole ale sale, prestigioasa reuniune de la Chișinău, care a marcat în acest an și sărbătorirea a 100 de ani de la înființarea instituției gazdă, Teatrul Național „Mihai Eminescu”. Trebuie menționat, de asemenea, faptul că ediția din acest an a fost dedicată memoriei marelui actor Ion Caramitru  (1942 – 2021).

BRĂILA:

De la Chișinău, echipa artistică și echipa tehnică ale spectacolului „Jocuri în curtea din spate” s-au oprit la Brăila, la Teatrul „Maria Filotti”, unde, în data de 1 octombrie, a avut loc o reprezentație în cadrul Festivalului Internațional de Arte Performative – DIALOG. La această reprezentație, rolul feminin a fost interpretat de Cristiana Luca. Publicul brăilean a primit spectacolul cu emoţie şi entuziasm.

IAȘI:

După numai câteva zile, Teatrul de Stat Constanța se pregătește din nou de drum, spectacolul „Jocuri în curtea din spate” fiind invitat la Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr de la Iași (FITPT), ediţia a XIV-a (focus Artă și Tehnologie), unde va avea două reprezentații, în data de 9 septembrie.

SFÂNTU GHEORGHE:

Următoarea destinaţie a Teatrului de Stat Constanţa este Sfântu Gheorghe. În data de 11 octombrie, spectacolul „8 TAȚI” este programat la Teatrul „Andrei Mureșanu” în cadrul Festivalului-concurs DbutanT. „8 TAŢI” de Tina Müller, traducerea Ciprian Marinescu, regia artistică Irisz Kovacs, scenografia Theodor Niculae, face parte din programul repertorial „Debut la TSC” şi este un spectacol realizat în coproducţie cu Universitatea Babeş Bolyai din Cluj Napoca, reprezentând examenul de licenţă al regizoarei Irisz Kovacs. În distribuţie: Ecaterina Lupu, Cristiana Luca, Florin Aioane, Andrei Bibire, Theodor Șoptelea. Irisz Kovacs, este printre cei cinci finaliști ai secţiunii Debut în regie a Festivalului-concurs DbutanT 2021.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentDecizie în unanimitate: Florin Cîțu premier – propunerea PNL pentru negocierile cu președintele Iohannis
Articolul următorFOTO VIDEO Incendiu violent la un depozit de deșeuri