Spectacolul „Jocuri în curtea din spate” – disponibil în VR 360

Teatrul de Stat Constanța este al doilea teatru din țară care lansează una dintre producțiile sale adaptată în format VR360. „Jocuri în curtea din spate” este al doilea spectacol de teatru ce permite „teleportarea” direct în mijlocul poveștii.
Începând de duminică, 28 februarie, pe platforma dedicată, www.teatruvr.ro, spectacolul „Jocuri în curtea din spate” de Edna Mazya, în regia Dianei Mititelu, va putea fi vizionat cu ajutorul unei căști VR (Virtual Reality – realitate virtuală), care mediază participarea de la distanță la spectacolul teatral, vizionarea jocului actoricesc ca și cum spectatorul s-ar afla pe scenă și ar putea privi în jurul său, trăind astfel experiența la o intensitate maximă.
În „Jocuri în curtea din spate”, scriitoarea israeliană Edna Mazya nu doar reface procesul unui eveniment real, extrem de violent, din viața unor tineri, dar analizează și mecanismele psihologice care au permis producerea lui. Este un spectacol despre cruzime, o radiografie a psihicului adolescentin, o poveste despre patru băieți și o fată care trăiesc ultima lor zi de libertate, de copilărie, de nevinovăție. Ultima zi fără consecințe. 
Spectacolul se bucură de regia inspirată a regizoarei Diana Mititelu, de o distribuție pe cât de tânără, pe atât de valoroasă – Cristiana Luca, Andrei Bibire, Theodor Șoptelea, Cătălin Bucur, Ștefan Mihai – şi de o scenografie specială, semnată de Răzvan Bordoș. Acum îl puteți urmări din siguranța propriului cămin, fiind, totuși, cât se poate de aproape de personaje, fără medierea ecranului televizorului sau laptopului.

Adaptarea VR360 vine la fix un an de la premiera oficială acestui spectacol. 
“Deși realitatea virtuală este un concept pe care îl cunoaștem asociat cu jocurile pe calculator, sfera de aplicabilitate este deosebit de vastă, iar mintea umană poate adapta conceptul în funcție de necesitățile ce se ivesc – în cazul nostru, necesitatea de a ajunge la public, oferind experiențe cât mai aproape de cele pe care le oferă spectacolul live,“transmit reprezentanții Teatrului de stat Constanța/
Spectacolul va putea fi redat pe orice cască VR, prin accesarea platformei www.teatruvr.ro și achitarea biletului.
Cu un simplu click, spectatorul are acces la două variante de bilet. Biletul simplu costă 40 lei pentru cei care dețin deja cască sau ochelari VR; pachetul promo de 70 lei conține, în plus față de accesul la spectacol, ochelari VR EBODA Avatar II.
Pentru ajutor în utilizarea căștii/ochelarilor sau pentru a înțelege mai bine cum poate fi accesat playlist-ul de spectacol, site-ul oferă un tutorial video: https://teatruvr.ro/tutorial/ 

 

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentViitorul spulberă Dinamo în Ștefan cel Mare
Articolul următorSe reiau zborurile de pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu către Istanbul