targ_afis

 

 Târgul de binefacere  „Să dăruim împreună”, cu implicarea misiunilor diplomatice și a consulatelor onorifice la Constanța, are loc anul acesta pe 9 iunie, începând cu ora 11.00, la Vivo. 

Participa organizațiile minorităților naționale, centrele culturale al țărilor participante, asociații ale mediului de afaceri şi agenți economici. Târgul are în vedere sprijinirea Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Albatros” Constanţa.

În cadrul târgului, fiecare partener își amenajează  un stand național unde  vor fi  prezentate şi comercializate obiecte, suveniruri şi produse culinare tradiționale. Standul României este realizat prin grija Instituţiei Prefectului. Evenimentul va include și momente artistice diverse, specifice participanților, pline de culoare și inedit.

„Să dăruim împreună” este mai mult decât un mod de a colecta un ajutor financiar, este un mod de a ne reaminti că bucuriile cele mai frumoase sunt legate de gesturi care contează, gesturi bune pe care le putem face, din prea plinul sau prea puținul nostru. De asemenea, este un demers educativ în ceea ce privește promovarea diversității culturale şi a recunoașterii valorilor comune.

Târgul de binefacere a fost organizat an de an, începând cu anul 2006, la inițiativa Instituției Prefectului – Județul Constanța.

 

 

 

Articolul precedentAtenție, șoferi! Se toaletează arbori în Constanța
Articolul următorDecebal Făgădău s-a întâlnit cu specialiști în dezvoltare urbană din cadrul Băncii Mondiale