Peste 385.000 de țigarete de contrabandă au fost confiscate de polițiștii constănțeni, în urma a 34 de percheziții domiciliare, doi bărbați fiind puși sub control judiciar pentru 60 de zile.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat, joi, 34 de percheziții, pe raza municipiului Constanța și a orașelor Eforie, Techirghiol, Năvodari și Ovidiu, precum și în alte patru localități din județ, la locuințele unor persoane bănuite de comiterea infracțiunii de contrabandă. În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și ridicat peste 385.600 de țigarete, 37.460 de lei și 2.610 de euro.

De asemenea, aceștia au condus la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa doi bărbați, față de care Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pentru 60 de zile.

În activitățile desfășurate, au mai fost angrenați și polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Serviciului pentru Acțiuni Speciale din Constanța, polițiști de la transporturi, precum și polițiști din Năvodari și Techirghiol.

Articolul precedentPolițiștii locali au luat la țintă garajele ridicate ilegal în Constanța
Articolul următorPatru afgani, opriți să intre ilegal în România pe la Negru Vodă