Este reuniune la vârf a țărilor care de luni întregi trăiesc cu războiul la graniță. La Summitul B9 găzduit de Klaus Iohannis la București, șefii de state vor discuta consecințele invaziei Rusiei în Ucraina. Continuarea sprijinului pentru Ucraina și aderarea Finlandei și Suediei la NATO sunt puncte cheie pe agenda țărilor situate în flancul estic.

 

Şefii de state din Formatul Bucureşti 9 – Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria – se reunesc vineri, la Palatul Cotroceni, într-un summit găzduit de preşedintele Klaus Iohannis şi de omologul polonez, Andrzej Duda, ca iniţiatori ai acestui format.

La reuniune va participa online şi secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg. Iniţial, acesta îşi anunţase prezenţa fizică la Bucureşti, însă, în cursul zilei de joi, agenţia de presă Reuters, citând un oficial al NATO, a relatat că Jens Stoltenberg a fost diagnosticat cu zona zoster şi că va participa doar de la distanţă la evenimentele la care era invitat în Germania şi România.

Conform agendei, ceremonia primirii oficiale a şefilor de state va avea loc vineri, începând cu ora 14,40, în Holul de Onoare al Palatului Cotroceni, urmată, la ora 14,55, de o fotografie de familie în Sala Unirii.

În deschiderea sesiunii plenare a summitului, care va începe la ora 15,00, vor avea intervenţii preşedintele României, Klaus Iohannis, şi preşedintele Republicii Polone, Andrzej Duda.

La ora 17,15 sunt programate declaraţii de presă comune ale preşedinţilor României şi Poloniei.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, reuniunea la vârf a statelor din Formatul Bucureşti 9 are o importanţă deosebită, în special în actualul context de securitate generat de agresiunea ilegală, nejustificată şi neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei şi a provocărilor comune şi multidimensionale cu care se confruntă statele de pe Flancul Estic, precum şi întreaga regiune euroatlantică.

Agenda reuniunii vizează pregătirea celor mai importante decizii ale Summitului NATO, care va fi organizat la Madrid, în perioada 28 – 30 iunie, şi va aborda prioritar consecinţele generate de agresiunea militară ilegală a Rusiei împotriva Ucrainei şi răspunsul Alianţei la acestea.

Preşedintele Klaus Iohannis va pune accentul, în acest context, pe necesitatea consolidării posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, într-o manieră echilibrată şi unitară, de la Marea Baltică la Marea Neagră, precizează Administraţia Prezidenţială.

Articolul precedentPrognoza meteo 10 iunie. Zonele lovite de grindină și vijelii
Articolul următorEmmanuel Macron vine MARȚI în România, înainte de prima vizită la Kiev de la începutul războiului – Surse