Studenţii cer majorarea subvenţiei acordate la transportul feroviar şi cu metroul de la 50 la 90%. Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România precizează că impactul bugetar pe care l-a avut eliminarea gratuităţii la transportul feroviar „a fost nesemnificativ”.

„În perioada 2017-2021, între adoptarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 2/2017 şi adoptarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 8/2021, toţi studenţii înmatriculaţi la studii universitare cu frecvenţă în România au beneficiat de gratuitate la transportul feroviar, clasa a-II-a. Această facilitate a fost de natură să asigure o serie largă de beneficii directe şi imediate pentru studenţi, precum creşterea accesibilităţii studiilor pentru studenţii navetişti, a implicării în acţiuni de voluntariat, a posibilităţii de a participa la diverse evenimente pentru studenţi şi tineri.

În contextul în care România este penultima ţară din UE la cheltuieli publice/student şi luând în considerare că alte state (precum Slovacia sau Bulgaria) au politici similare sau ponderi net superioare celei de 50% din prezent, credem că toate acestea nu pot reprezenta decât un beneficiu pentru mediul universitar din România”, se arată într-un comunicat transmis luni de ANOSR.

ANOSR precizează că impactul bugetar pe care l-a avut eliminarea gratuităţii la transportul feroviar „a fost nesemnificativ”.  

Conforrm ANOSR, ca urmare a creşterii preţurilor la biletele de tren, în contextul scumpirii combustibilului „acordarea unei astfel de facilităţi ar fi o măsură extrem de inteligentă dat fiind faptul că ar putea fi acordată o subvenţie direcţionată către o categorie specifică a populaţiei, care nu se bucură, în majoritatea ei covârşitoare, de resurse financiare semnificative”, precizează federaţia studenţească.

Totodată, potrivit acestora, o astfel de măsură ar încuraja mersul cu trenul şi cu metroul, „un transport ecologic, verde”, tendinţă pe care statul este direct interesat să o încurajeze.

 
Articolul precedentLiderul USR: ”Petrecerea pe pastile a PNL și PSD se va termina într-un singur fel, previzibil: la spitalul FMI, cu România pe aparate”
Articolul următorBNR a majorat prognoza de inflație la 13,9% pentru finalul anului. Isărescu: Vacanță plăcută și inflație scăzută