Primăria Municipiului Constanța implementează în aceste zile un proiect pilot cu două stații de autobuz echipate cu ecrane de mari dimensiuni.

Călătorii vor putea afla în timp real informații de interes public, traseele mijloacelor de transport în comun, timpul de sosire dar și evenimente importante din oraș. Acestea vor fi dotate și cu sisteme de supraveghere video capabile să detecteze eventuale incidente(persoană căzută pe stradă, altercații, accidente, etc), astfel încât, prin intermediul interfeței online cu un server al autorităților, să se poată interveni într-un timp cât mai scurt în sprijinul cetățenilor.

Sistemul informatic ce deservește stațiile inteligente are în componență un soft ce indentifică eventualele agresiuni înregistrate în timp real de camerele video ce vor instalate în stații, iar întregul sistem va fi conectat la un dispecerat care va alerta autoritățile.

Stațiile inteligente fac parte din proiectul SMART CITY al Primăriei Municipiului Constanța și vizează creșterea siguranței și gradului de confort al cetățenilor.

Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța “ avem un proiect pilot, un proiect în care pe lângă stațiile care sunt prototip și care au fost dăruite municipalității de către compania importatoare, sunt facilitățile de tip SMART CITY- liniile, orarul, cât timp ai de așteptat, cum îți poți planifica ruta, absolut toate informațiile vor fi pe aceste  monitoare. Vor rula inclusiv informații de interes public, dacă avem evenimente, dacă sunt restricții de trafic, etc. Este extrem de important să aducem aici camere video, camere de înaltă rezoluție, tocmai pentru a putea monitoriza zona.Sper ca din ce în ce mai mulți constănțeni să ne spună părerea onestă despre aceste stații pentru că,este un proiect pilot pe care ne dorim să îl îmbunătățim astfel încât să răspundă celor mai înalte exigențe ale constănțenilor și ale turiștilor. ”

Articolul precedentLa un pas de tragedie: Un lift cu patru persoane s-a prăbușit într-un bloc din Constanța
Articolul următorNoi locuri de joacă amenajate în municipiul Constanța. În ce zone sunt amplasate