Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța vine în sprijinul familiilor pacienților internați în secția ATI cu un program special pentru oferirea informațiilor privitoare la starea de sănatate a pacienților internați în secția ATI.

În acest sens, zilnic,  între orele 12.30-13.30, un medic din cadrul secției ATI îi va aștepta pe aparținătorii desemnați ai pacienților pe holul principal al unității medicale pentru a discuta cu aceștia. Comunicarea dintre aparținători și medic se va face cu respectarea tuturor normelor epidemiologice în vigoare.

Persoanele care se vor prezenta la spital pentru informații, vor purta în permanență mască de protecție.

Accesul pe holul unității se va realiza cu respectarea normelor de distanțare.

Având  în vedere că programul de vizită este suspendat din cauza pandemiei, am recurs la această măsură pentru a veni în sprijinul familiilor pacienților internați la ATI, care trec prin momente deosebit de dificile.

In continuare, pentru cei care nu se vor prezenta la spital, rămâne valabilă alternativa comunicării telefonice, după cum urmează:

PROGRAM PRELUARE APELURI

SECȚIE ATI NON COVID 

Telefon: 0241.66.22.22

Interval orar 13.30-14.30 și  20.00-21.00

ATI COVID (linie specială pentru toți aparținătorii desemnați ai pacienților diagnosticați COVID)

Telefon: 0736603824

Interval orar 10.00-13.00

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentBilanț coronavirus 8 ianuarie: 4.841 de cazuri noi și 96 de decese
Articolul următorAutoutilitară căutată  în Spania, descoperită la Negru Vodă