Începând cu 1 noiembrie, Spitalului Municipal Mangalia va trata și cazurile grave COVID-19, care vor avea nevoie de îngrijire de specialitate în ATI.

Secția de Terapie Intensivă din Mangalia dispune de 10 paturi, 7 dintre acestea, complet utilate, fiind alocate pacienților COVID. În prezent, Spitalul Municipal Mangalia are un număr de 107 paturi rezervate pacienților COVID-19, care beneficiază de tratament specific acestei afecțiuni. Ceilalți pacienți din oraș și localitățile limitrofe, care se încadrează în cazuistica non-COVID, pot apela, în continuare, la serviciile medicale ale medicilor din Mangalia. Spațiile medicale au fost reorganizate, în Pavilionul A funcționând celelate secții deja existente și cabinetele din ambulatoriu.

Spitalul Mangalia, dotat cu aparatură și echipamente medicale, finanțate din fonduri UE

Conducerea Spitalului Municipal Mangalia urmează să semneze contractul de finanțare europeană pentru dotarea unității medicale cu aparatură și materiale sanitare destinate tratării pacienților diagnosticați cu COVID-19. Proiectul are o valoare de 24 de milioane de lei.

În cadrul proiectului, s-a achiziționat aparatură și echipamente medicale, indispensabile tratării pacienților infectați cu SARS-CoV-2. Tot prin acest proiect, se va asigura achiziția consumabilelor și a materialelor dezinfectante folosite în unitatea medicală.

”După ce a fost declarat spital suport COVID, în luna iulie a acestui an, la nivelul unității noastre sanitare, au avut loc o serie de transformări. Activitatea medicală se desfășoară în condiții bune, în actualul context epidemiologic, cadrele noastre medicale s-au adaptat situației și sunt în legătură permanentă cu medicii infecționiști din Spitalul de Boli Infecțioase pentru a asigura pacienților tratamentul corespunzător. Acest proiect cu finanțare UE completează gama de servicii medicale pe care le oferim pacienților și am dorit să ne asigurăm că avem tot ce ne trebuie pentru a lupta cu acest virus”, au declarat reprezentanți din conducerea unității sanitare din sudul litoralului.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentToamna pe bicicletă! CT BIKE, peste 8.000 de trasee efectuate în ultima lună
Articolul următorPNL Constanța a depus listele de candidați pentru alegerile parlamentare