Un constănțean de 33 de ani a fost reținut de polițiști după ce, conducând fără permis, a provocat un accident rutier cu un rănit ușor, iar apoi a fugit de la locul faptei. Oamenii legii au constatat ulterior că acesta a săvârșit mai multe infracțiuni pe teritoriul Spaniei.

Potrivit polițiștilor constănțeni, duminică noapte, un bărbat din Valu lui Traian a condus un autoturism pe bulevardul I.C. Brătianu, dinspre Valu lui Traian către municipiul Constanța, iar la sensul giratoriu de la intersecția cu strada Bucegi, nu a păstrat o distanță de siguranță și a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula în aceeași direcție de mers. În urma impactului, un pasager din al doilea autoturism a fost rănit ușor. După producerea accidentului, conducătorul primului autoturism a părăsit locul faptei, fără încuviințarea organelor de poliție, abandonând autoturismul pe strada Mureșului.

Polițiștii constănțeni l-au depistat pe conducătorul auto și au stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul. El a fost reținut pe bază de ordonanță, fiind introdus în arestul IPJ Constanța, iar în cursul zilei de marți va fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Polițiștii au mai precizat că bărbatul a săvârșit mai multe infracțiuni la regimul rutier, furt și tâlhărie și pe teritoriul Spaniei.

Articolul precedentMotociclete noi pentru polițiștii constănțeni
Articolul următorDulciuri contrafăcute, confiscate în Portul Constanța Sud Agigea