Societatea Ornitologică Română (SOR) împreună cu companiile Enel din România anunță lansarea versiunii 2.0 a aplicației mobile “Uite, barza!”, singura aplicație mobilă din Europa pentru recenzarea berzelor albe. Versiunea îmbunătățită a aplicației aduce ca noutate posibilitatea de a semnaliza zonele periculoase pentru berze trimițând coordonatele GPS și o fotografie.

Aplicația a fost lansată oficial anul trecut, iar proiectul de numărare a berzelor la cuiburi continuă și în 2018. Județul Constanța are 50 de cuiburi de barză albă recenzate cu ajutorul aplicației mobile „Uite, barza!” în 2017. Constănțenii sunt printre puținii români care pot vedea anual cele mai mari stoluri de berze albe, când migrează spre Africa. Din 25 iunie 2018, Societatea Ornitologică Română îi invită din nou pe constănțeni să ajute la protecția berzelor.

„Cred că toată lumea știe situațiile din luna martie, când berzele au fost afectate de ger. La fel cum știm că un cuib de barză poate cauza o pană de curent pentru că este construit pe un stâlp al rețelei de electricitate. Dar acestea nu sunt singurele obstacole mortale pentru berzele albe. De multe ori apar coliziuni cu liniile de înaltă tensiune sau electrocutări pe liniile de medie tensiune. Tocmai de aceea, varianta 2.0 a aplicației încearcă să rezolve și aceste probleme. Vom continua numărătoarea păsărilor la cuib, dar avem un update prin care să putem semnaliza zonele periculoase pentru berze, locurile unde au loc incidente. Cine găsește o barză accidentată, electrocutată, ne poate trimite coordonatele GPS și o fotografie. Această informație va ajunge la companiile Enel și se poate interveni prin izolarea liniilor periculoase sau prin balizarea acestora, iar mortalitatea va scădea”, a spus directorul executiv al SOR, dr. Dan Hulea.

sursa foto: Societatea Ornitologică Română

Numărătoarea va dura până la 31 iulie 2018, aplicația putând fi accesată aici: http://www.sor.ro/Uite-Barza. Aceasta este perioada propice pentru a număra berzele – puii sunt destul de mari pentru a putea fi observați, iar acum se pregătesc pentru migrația către Africa. Numărătorile care se efectuează mai târziu nu sunt relevante, deoarece berzele albe încep din luna august migrația spre cartierele de iernare.

“Uite, barza!” este o aplicație ușor de utilizat, folosind GPS-ul fiecărui smartphone. Utilizatorul se poate înregistra cu contul de Facebook sau Google, marchează locația cuibului de berze și completează informațiile obligatorii. Datele pot fi trimise și ulterior dacă nu există o conexiune la internet, ajungând în baza de date a SOR și fiind validate de administratorul platformei. Cei mai activi utilizatori ai aplicației sunt recompensați anul acesta cu binocluri și determinatoare de păsări.

Anul trecut, aplicația „Uite Barza!” a fost instalată pe 2.609 de telefoane mobile, iar utilizatorii au introdus în baza de date a SOR un număr de 2.851 de cuiburi. Cel mai îmbucurător lucru a fost că, dintre acestea, 1.070 de cuiburi au fost cuiburi noi, care s-au adăugat celor 5.400 de cuiburi identificate la ultimul recensământ european din 2014.

În urma rezultatelor obținute cu aplicația în 2017, au fost identificate cuiburile de barză care aveau nevoie de susținere și protecție. Din 2010 și până în prezent, companiile de distribuție ale Grupului Enel în România au instalat pe stâlpii de electricitate aproape 700 de suporturi pentru cuiburile de barză și peste 4.000 de teci electroizolante pe liniile electrice pentru protejarea păsărilor.

Berzele albe cuibăresc în localități sau în apropierea acestora, iar majoritatea aleg ca suport de cuib un stâlp electric. Cuiburile de barză se întâlnesc în toate colțurile României. Dintre cele înregistrate, cel mai nordic cuib este în localitatea Avrămeni din județul Botoșani, iar cel mai sudic se află la Zimnicea, în județul Teleorman. Cel mai vestic cuib este cel din Cenad, județul Timiș, iar cel mai estic se află în satul C.A. Rosetti din județul Tulcea, în Delta Dunării.

Articolul precedentConstănțean căutat internațional după ce a aderat la un grup infracțional organizat, prins de polițiști
Articolul următorPerformanță de excepție pentru Clubul Sportiv Victoria Cumpăna. Bogdan Hanu campion național la lupte