Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului de Trecere a Frontierei Negru Vodă au depistat la frontieră, un cetățean sirian care a trecut ilegal graniţa din Bulgaria în  România.

 În data de 22 mai a.c, polițiștii de frontieră au observat, în zona de responsabilitate, pe comunicaţia Negru Vodă – Comana, o persoană care se deplasa, pe jos, dinspre teritoriul statului vecin, spre interiorul tării.

 Deoarece cetăţeanul străin nu îşi justifica prezenţa în zonă, acesta a fost condus de poliţiştii de frontieră la sediul sectorului pentru cercetări.

În urma verificărilor s-a stabilit faptul că este cetățean  sirian, în vârstă de 44 ani şi a trecut ilegal frontiera din Bulgaria în România.

În cauză, se derulează verificări cu privire la încălcarea regimului juridic al frontierei de stat, cetățeanul sirian fiind preluat de autoritățile de frontieră bulgare, în baza protocolului româno-bulgar în vederea continuării cercetărilor.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentAcțiunile de dezinsecție continuă în municipiul Constanța
Articolul următorOpt români prinși la frontieră cu teste COVID false