taxi

În goana după bani, mulți dintre taximetriștii constănțeni sunt dispuși să încalce legea, anunță primăria Constanța, printr-un comunicat de presă.

Incidentele apar, de obicei, în timpul sezonului estival sau la marile evenimente care au loc în Constanța, cum ar fi, în această perioadă, Neversea. Pentru a evita orice incident, turiștii, dar și constănțenii ar fi bine să să respecte câteva sfaturi elementare.

În primul rând, trebuie să aleagă doar mașinile inscripționate corespunzător, să verifice prețurile afișate pe portiere, apoi, odată urcați, să vadăi dacă ele coincid cu lista de prețuri care ar trebui să fie ștampilată și afișată la loc vizibil. Apoi, dacă șoferul nu face acest lucru din propria inițiativă, să îi cereți să pornească aparatul de taxat.

Șoferii de taxi trebuie să respecte mai multe reguli:

  • Să aibă ţinuta corespunzătoare, un comportament civilizat în relaţia cu clientul;
  • Să deţină certificatul de atestare a pregătirii profesionale valabil;
  • Să nu refuze clientul în efectuarea unei curse în interiorul localităţii şi să respecte solicitările legale ale acestuia;
  • Să oprească pe traseu la semnul clientului, când se află în poziţia de operare „Liber”, cu excepţia cazului când se deplasează să preia un client la comanda dispeceratului sau când condiţiile de trafic nu permit această manevră;
  • Să elibereze bonul clientului la finalul cursei, pe baza căruia va încasa contravaloarea prestaţiei efectuate;
  • Să nu pretindă ca plată pentru prestaţia efectuată decât suma prevăzută pe bon;
  • Să transporte clientul la destinaţie pe traseul optim sau pe traseul solicitat ori convenit cu acesta;
  • Să transporte bagajele clienţilor, în cazul transportului de persoane, în limitele spaţiului disponibil pentru acestea, fără perceperea de tarife suplimentare;
  • Să nu fumeze şi să nu utilizeze mijloace audio/video fără acordul clientului

Dacă un taximetrist refuză o cursă, deşi este liber, vă cere mai mulţi bani, vorbeşte urât sau refuză să pornească aparatul de taxat şi vă cere o altă sumă de bani, puteți depune o reclamație la firma de care aparține taxiul sau puteți semnala problema la Direcția Generală Poliția Locală, la numărul de telefon 0241484205. Pentru utilizatorii aplicației WhatsApp numărul de contact este 0799606142. Șoferii de taxi riscă pentru astfel de comportamente amenzi de până la 1000 de lei, anunță reprezentanții primăriei.

Articolul precedentAzi începe cel mai mare festival de pe plajă din Europa – Neversea
Articolul următorCadrele medicale din cadrul Spitalului Județean Constanța asigură permanența la Neversea