Ministerul Energiei a pregătit compensații pentru facturile la energie și gaze naturale plătite de români, dar nu toți vor primi ajutor din partea statului și nici nu vor beneficia de aceeași sumă, potrivit Realitatea Plus. Deocamdată, ordonanța de urgență prin care sunt reglementare procedurile și cuantumurile de compensare se află în dezbatere publică.

Prin sistemul de compensare elaborat de Ministerul Energiei vor fi ajutați la plata facturilor clienții casnici care au un consum lunar de energie electrică de maxim 200 KWh și un consum lunar de gaze de maxim de cel mult 192 mc.

Pentru acești consumatori, statul le va acoperi cel mult 0,21 lei din prețul facturat pentru KWh, iar la gaze naturale cel mult 25% din valoarea facturii, potrivt Ministerului Energiei

Un exemplu concret, în cazul unei facturi de gaze în valoare de 184 de lei, statul va suporta 42 de lei din acestă sumă, urmând ca respectivul consumator casnic să achite diferența de 142 lei.

Compensarea facturilor se face pe perioadă standard predefintă drept sezon rece, 1 decembrie – 31 martie.

Potrivit unei estimări realizate de Min. Energiei, efortul begetar pe perioada sezonului rece este estimat la peste 1,3 miliarde de lei, din care aproape 500 de milioane de lei pentru energie electrică și peste 800 de milioane pentru gaze naturale.