„Seri de teatru la Pontul Euxin“ se desfășoară până pe 25 august, timp de patru zile pe săptămână (de joi până duminică), într-un cadru natural de vis, la „Amfiteatrul“ din Parcul Tăbăcărie. Intrarea la evenimente este liberă.

Spectacolele vor începe de la ora 21:00 și vor fi urmate, aproape în fiecare seară, de dialoguri între artiști și public (ateliere de teatru forum). Printre invitații stagiunii se numără apreciații actori Adriana Trandafir și Eugen Cristea, dar și îndrăgiți actori constănțeni, precum și talentați studenți de la Facultatea de Arte din cadrul Universității „Ovidius“.

Vineri de la ora 21.00, este programat  music-hall-ul ,„Cocoșatul de la Notre Dame“Muzica spectacolului este semnată de Alexandru Neș, după un text de Carmen Aldea Vlad, care a avut ca sursă de inspirație celebrul roman „Notre-Dame de Paris“ al lui Victor Hugo. Regia îi aparține Danielei Vitcu, coregrafia poartă amprenta creativă a Stelei Cocârlea, decorurile sunt realizate de Viorel Ungureanu, iar costumele, de Liliana Cornilă.

Sâmbătă, 3 august și duminică, 4 august, de la ora 21.00, publicul va vedea două spectacole dedicate Mariei Tănase cu îndrăgita actriță Adriana Trandafir în rol principal: „Maria Tănase“ și „Sub zodia Mariei“.

Programul complet, pe zile:

Vineri, 2 august, 21.00-22.45 – music-hall-ul „Cocoșatul de la Notre Dame“

Sâmbătă, 3 august, 21.00- 22.45 – teatru „Maria Tănase“

Duminică, 4 august, 21.00-22.45  – teatru, muzică clasică și folk „Sub Zodia Mariei“

Joi, 8 august, 21.00-22.45 – music-hall-ul „Cocoșatul de la Notre Dame“

Vineri, 9 august, 21.00-22.45 – teatru „Zbor deasupra unui cuib de cuci“

Sâmbătă, 10 august, 21.00-22.45 – teatru „Viața și pătimirile lui Ovidius Publius Naso“

Duminică, 11 august, 21.00-22.45 – teatru „Viața și pătimirile lui Ovidius Publius Naso“

Joi, 15 august, 21.00-22.45 – teatru „Gâlcevile din Chioggia“

Vineri, 16 august, 21.00-22.45 – teatru „Gâlcevile din Chioggia“

Sâmbătă, 17 august, 21.00-22.45 – teatru „Încurcă lume“- teatru „Plata birului“

Duminică, 18 august, 21.00-22.45 – teatru „Încurcă lume“- teatru „Plata birului“

Joi, 22 august, 21.00-22.45 – music-hall-ul „Cocoșatul de la Notre Dame“

Vineri, 23 august, 21.00-22.45 – teatru „Gâlcevile din Chioggia“

Sâmbătă, 24 august, 21.00-22.45 – teatru „Plata birului“

Duminică, 25 august, 21.00-22.45 – teatru „Carte de vizită“

 

Articolul precedentAu apărut modificări la parcările din Constanța!
Articolul următorO nouă avarie CET Palas lasă constănțenii fără apă caldă