Biroul permanent va avea şedinţă miercuri pentru a convoca Senatul în sesiune extraordinară în vederea informării şi introducerii în procedură parlamentară a ordonanţei de urgenţă prin care unităţile administrativ-teritoriale se pot împrumuta de la Trezoreria statului.

De asemenea, pentru intrarea în procedură legislativă urmează să fie aprobat şi proiectul de lege pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 123/2007 privind unele măsuri pentru consolidarea cooperării judiciare cu statele membre ale Uniunii Europene în vederea facilitării aplicării de către România a Regulamentului (UE) 2018/1727 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 noiembrie 2018 privind Agenţia Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiţie Penală (Eurojust) şi de înlocuire şi abrogare a Deciziei 2020/187/JAI a Consiliului, potrivit news.ro.

Guvernul a adoptat, miercurea trecută, ordonanţa de urgenţă prin care unităţile administrativ-teritoriale pot împrumuta de la Trezoreria statului. Suma totală pusă la dispoziție este de 630 milioane lei, iar dobânzile variază între 1% și 1,5%, în funcţie de perioada de rambursare contractată, de 3 sau de 5 ani.

Articolul precedentO femeie a ajuns la spital, intoxicată cu fum, după ce un incendiu i-a cuprins casa
Articolul următorALERTĂ de securitate în Pentagon: Clădirea a fost închisă pe fondul unui atac armat, un ofițer împușcat