Procurorii DNA Constanța l-au pus sub control judiciar timp de 60 de zile pe șeful Poliției Eforie, Cornel Gabriel Coteanu, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată și instigare la abuz în serviciu, transmite printr-un comunicat DNA

“În perioada iulie-august 2019 şi iulie-august 2020, în calitate de comandant al Poliţiei oraşului Eforie, cu gradul de comisar şef, inculpatul Coteanu Cornel Gabriel ar fi primit în mod repetat şi periodic, de la o persoană fără calitate specială, coinculpat, sume de bani, pentru ca în schimb să nu îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu, în sensul de a permite şi de a proteja desfăşurarea unor activităţi de comerţ clandestin în Staţiunea Eforie din judeţul Constanţa. Ar fi vorba de tolerarea unor activităţi de comerţ clandestin/neautorizat care să se poată desfăşura fără aplicarea de sancţiuni contravenţionale şi fără confiscări de mărfuri, cu precădere pe plajele staţiunii Eforie”, se arată în comunicat.

 Procurorii spun că el primea 300 de lei/zi, primind banii o dată la câte zile, de obicei în zilele de luni şi joi ale fiecărei săptămâni, locul de întâlnire fiind în apropierea sediului Poliţiei oraşului Eforie.

 “La rândul său, coinculpatul care ar fi remis în mod periodic banii comandantului Poliţiei oraşului Eforie i-ar fi colectat, în mod repetat, de la persoanele interesate de obţinerea protecţiei pentru activităţile de comerţ clandestin. De asemenea, persoana respectivă pretindea şi primea bani şi pentru presupuse informaţii despre controalele efectuate de autorităţi”, a precizat sursa citată.

  DNA a stabilit că, în 10 august, Cornel Gabriel Coteanu i-ar fi solicitat unui agent constatator să înlocuiască măsura amenzii în cuantum de 1.000 de lei aplicată unei persoane pentru contravenţii la regimul rutier, cu sancţiunea avertismentului, măsură pe care numai instanţa de judecată o putea dispune.

 Procurorii spun că în cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane fără calitate specială, dintre care trei se află în stare de arest la domiciliu începând cu 28 august, pentru dare de mită, trafic de influenţă, evaziune fiscală.

 

Articolul precedentBilanț CoVid-19: 1.053 de cazuri noi! RECORD de decese, dar și de pacienți internați în ATI. Vezi situația în județul tău
Articolul următorFocar de coronavirus la Spitalul Cernavodă