Conţinutul de apă din sol în cultura grâului de toamnă se va încadra în limite scăzute şi deosebit de scăzute pe suprafeţe agricole extinse din Dobrogea, local în nordul, nord-estul şi estul Munteniei, în sudul, estul, sud-estul şi izolat centrul Moldovei, precum şi în nord-vestul Banatului, arată prognoza de specialitate emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 22 – 28 aprilie 2023

Rezerva de umiditate a solului în cultura grâului de toamnă, pe profilul de sol 0-100 cm, va prezenta valori satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în Maramureş, Transilvania, Crişana şi Oltenia, în cea mai mare parte a Banatului, Munteniei şi a Moldovei, izolat sud-vestul şi estul Dobrogei.

Conţinutul de apă din sol se va încadra în limite scăzute şi deosebit de scăzute (secetă pedologică moderată, puternică şi extremă) pe suprafeţe agricole extinse din Dobrogea, local în nordul, nord-estul şi estul Munteniei, în sudul, estul, sud-estul şi izolat centrul Moldovei, precum şi în nord-vestul Banatului. În stratul 0-20 cm (ogor), aprovizionarea cu apă a solului se va situa în limite satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime în cea mai mare parte a teritoriului agricol. Local în nordul şi estul Munteniei se vor înregistra deficite de umiditate în sol (secetă pedologică moderată)”, potrivit prognozei ANM.

În ceea ce priveşte starea de vegetaţie a culturilor agricole, procesele de creştere şi dezvoltare ale plantelor vor fi în general favorabile în aproape toate regiunile, ritmurile vegetative fiind chiar uşor intensificate în zonele de câmpie din sudul şi vestul ţării.

GRÂUL DE TOAMNĂ

La data de 21 Aprilie 2023, în cultura grâului de toamnă, rezerva de umiditate pe profilul de sol 0-100 cm, prezintă valori satisfăcătoare până la apropiate de optim și optime, în Maramureș, Transilvania, Crișana și Oltenia, cea mai mare parte a Banatului, Munteniei și a Moldovei, izolat sud-vestul și estul Dobrogei.
Conținutul de apă din sol se încadrează în limite scăzute și deosebit de scăzute (secetă pedologică moderată și puternică), pe suprafețe agricole extinse din Dobrogea, local în nordul, nord-estul și estul Munteniei, sudul, estul, sud-estul, izolat centrul Moldovei, nord-vestul Banatului.

PORUMB

În stratul 0-20 cm (ogor), aprovizionarea cu apă a solului se situează în limite satisfăcătoare, apropiate de optim și optime în cea mai mare parte a teritoriului agricol. Local în nordul și estul Munteniei se înregistrează deficite de umiditate în sol (secetă pedologică moderată). Izolat în Dobrogea se semnalează băltiri temporare de apă la suprafața solului, ca urmare a cantităților abundente de precipitații cumulate în ultimele zile.
SURSA: Laborator Agrometeorologie, ANM

Articolul precedentAtenție, șoferi! Vizibilitate redusă pe Autostrada București – Constanța
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET