Biserica Ortodoxă Română îi cinstește duminică, 8 iulie, pe sfinții mucenici dobrogeni, Epictet și Astion, de la Halmyris. Cu acest prilej, sâmbătă, 7 iulie, începând cu ora 8.30, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfinții Epictet și Astion”, din apropierea localității Capidava. Aici, credincioșii vor putea cinsti moaștele Sfinților Epictet și Astion, aduse spre închinare de la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, în perioada 6-7 iulie.

Tot sâmbătă, de la ora 18.00, IPS Teodosie va oficia slujba Vecerniei, urmată de Litie, la biserica „Sfinții Epictet și Astion”, lăcaș de cult situat în sudul orașului Constanța (Aleea Veteranilor, nr. 11, kilometrul 5). Duminică, 8 iulie, ierarhul Tomisului va răspunde invitației PS Visarion, Episcopul Tulcii, și va participa la Sfânta Liturghie arhierească oficiată, începând cu ora 9.30, la mănăstirea Halmyris, jud. Tulcea.

Sfinții Epictet şi Astion

Cei mai vechi mucenici (atestați documentar) de pe teritoriul României, au pătimit aproape de actualul sat Dunavăţul de Jos, în cetatea Halmyris (Tulcea). Potrivit actului martiric, păstrat astăzi doar într-o copie din secolul XV, ei au pătimit în anul 290, ca urmare a persecuţiei dezlănţuite de împăratul Diocleţian (284-305). Originar din părţile Răsăritului, Sfântul Epictet era preot și ducea o viaţă curată. Astion era un tânăr, nepot al senatorului roman Iulian. Era păgân, dar, întâlnindu-se cu preotul Epictet şi ascultându-i cuvintele pline de înţelepciune, se converteşte la creştinism. Apoi, împreună, se îmbarcă şi pleacă spre Halmyris. Sosind în cetate, comandantul Latronianus a aflat că există doi străini care i-au întors pe mulţi de la cinstirea zeilor. Auzind aceasta, a poruncit ca cei doi să fie supuși chinurilor.

Pe 8 iulie 290 i s-a tăiat capul întâi lui Astion, apoi preotului Epictet.

 

Articolul precedentCăutat în Austria pentru infracțiuni contra patrimoniului, prins la Constanța
Articolul următorPlajele de pe litoralul românesc, sufocate de mucuri de țigară și plastice