Academia Navală „Mircea cel Bătrân” organizează, în perioada 11 – 15 noiembrie, o serie de manifestări dedicate împlinirii a 80 de ani de la intrarea Navei – Școală „Mircea” în serviciul Forțelor Navale Române și împlinirea a 147 de ani de la înființarea instituției.

Manifestările se vor desfășura conform următorului program:

Luni, 11 noiembrie, ora 9.00 – Aula Magna „Viceamiral Petre Bărbuneanu” – simpozion dedicat împlinirii a 80 de ani de la intrarea Navei – Școală „Mircea” în serviciul Forțelor Navale Române;

Marți, 12 noiembrie, între orele 9.00 – 12.00 – ieșire pe mare cu Nava – Școală „Mircea”, prilej cu care va avea loc și un inedit eveniment editorial;

Joi, 14 noiembrie, ora 12.00, Aula „Viceamiral Ion Coandă” – workshop cu tema „Educația marinărească română – factor de dezvoltare economică și socială a Dobrogei”. Evenimentul se înscrie și în seria manifestărilor organizate de Instituția Prefectului – Județul Constanța cu prilejul marcării Zilei Dobrogei.

Vineri, 15 noiembrie, ora 13.00, Aula Magna „Viceamiral Petre Bărbuneanu” – spectacol aniversar dedicat împlinirii a 147 de ani de la înființarea Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”.

Articolul precedentKlaus Iohannis obține la Constanța de două ori mai multe voturi decât Viorica Dăncilă
Articolul următorMeci amical pentru FC Viitorul