Sărbătoare importantă în data de 22 martie.

Sfântul Sfinţit Mucenic Vasile, preot al bisericii din Ancira (Ankara), este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 22 martie.

Sfântul Vasile a trăit în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363), nepot al împăratului Constantin cel Mare (337-377). Împăratul Iulian a restaurat păgânismul, a redeschis templele păgâne, unde se aduceau jertfe zeilor. Pentru a lovi în Biserică, a dat libertate tuturor ereziilor, pentru ca, nimicindu-se reciproc, să distrugă în acelaşi timp forţa şi unitatea creştinismului.

În acelaşi timp a dispus demiterea funcţionarilor creştini, a soldaţilor şi a profesorilor botezaţi în Hristos.

Sfântul Vasile slujea atunci ca preot în Ancira. Pentru faptul că era un apărător al dreptei credinţe a fost închis şi torturat. Aflat în vizită în această cetate, împăratul a încercat să-l convingă pe preot să renunţe la Hristos, dar nu a reuşit. Au urmat alte chinuri fără măsură, în timpul cărora Sfântul Vasile a murit.

Sfânta Drosida, fiica împăratului roman Traian (98-117), a fugit din palat imperial şi s-a apropiat de un grup de fecioare creştine care strângeau moaştele sfinţilor omorâţi pentru credinţă.

Au fost prinse împreună atunci când s-au dus să strângă trupurile creştinilor morţi, căci acestea erau păzite din ordinul împăratului. Tovarăşele sale au fost aruncate în vase cu aramă topită iar Sfânta Drosida a fost ţinută sub pază, pentru a se întoarce de la faptele sale.

Din ordinul împăratului s-a ridicat atunci în oraş un cuptor mare în care ardea mult foc, iar deasupra lui a fost scris un mesaj pentru creştini: „Bărbaţi galileeni, care vă închinaţi Celui răstignit, scăpaţi-vă pe voi de mai multe munci, iar pe noi de osteneli şi fiecare din voi, singur să se arunce în cuptorul pregătit cu foc”.

Spre acest cuptor a mers şi Sfânta Drosida dar pe drum s-a gândit că nu este botezată, s-a botezat singură într-un lac în numele Sfintei Treimi, iar după opt zile a trecut la Domnul. (sursa: vol. „Vieţile Sfinţilor”) 

Articolul precedentVremea 22 martie – Cod galben de intensificări ale vântului – Vine și primăvara cu temperaturi de peste 20 de grade
Articolul următorPreședintele Poloniei, în vizită oficială la București