Sezonul de croaziere în Portul Constanţa a fost deschis, sâmbătă, după ce nava fluvială de pasageri “Viking Rinda”, cu 166 turiști la bord, majoritatea americani,  a sosit în terminalul de pasageri.

Viking Rinda ,sub pavilion Elveția, urmează să revină de opt ori în Portul Constanța în această vară.
Pentru acești turiști, Constanța este ultimul port vizitat în croaziera pe Dunăre începută la Viena, o nouă serie de turiști urmând să se îmbarce pe 2 aprilie.
Din programul turistic, pasagerii navei Viking Rinda pot alege un tur al orașului și stațiunii Mamaia, degustare de vinuri la Murfatlar sau o excursie în Delta Dunării.
Viking Rinda are 95 cabine, cu o capacitate de 190 pasageri și un echipaj de 53 persoane. Pune la dispoziția turiștilor terase, o bibliotecă, un teren de minigolf, restaurante, un bar din sticlă pentru a permite vederi panoramice. Nava e construită în 2013 și are un design contemporan.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentDincolo de aparențe prin școlile constănțene
Articolul următorCe fel de persoană ești, în funcție de data în care te-ai născut. Află cum îți influențează data nașterii PERSONALITATEA