Polițiști din cadrul Poliției orașului Hârșova s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat, de 51 de ani, a încălcat ordinul de protecție emis împotriva sa. 

„În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că, după emiterea ordinului de protecție provizoriu împotriva sa, deși cunoscând restricțiile pe care le are față de mama sa, de 87 de ani, inclusiv păstrarea unei distanțe de siguranță față de aceasta, bărbatul a ales să se întoarcă la domiciliul comun,” transmite IPJ Constanța.

Acesta a fost condus la sediu pentru audieri, iar în urma administrării probatoriului în cauză, a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Astăzi, cel în cauză urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova, cu propuneri corespunzătoare.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentÎncarcerați la Poarta Albă înainte de Crăciun
Articolul următorRazie în Piața KM 4-5. Amenzi pe bandă rulantă