Polițiștii locali constănțeni au acționat săptămâna trecută în cartierul Coiciu, în zona străzilor Intrarea Semănătorului și Intrarea Câmpului, pentru a identifica persoanele care locuiesc fără forme legale și pentru a igieniza perimetrul.

În acest sens, au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 3.200 lei, care au vizat nerespectarea normelor legale privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, neîntreținerea curățeniei în interiorul și exteriorul imobilelor și deținerea unui câine nevaccinat care face parte dintr-o rasă periculoasă. Totodată, au fost emise cinci note de constatare în vederea încheierii proceselor verbale de constatare și sancționare pentru executarea de construcții fără autorizație.

În urma verificărilor, a fost sesizată Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat Constanța ( RAEDPP) pentru luarea măsurilor care se impun în cazul persoanelor care locuiesc în zonă fără forme legale.

De asemenea, polițiștii locali au organizat și desfășurat o acțiune de prevenire și combatere a fenomenelor antisociale, în care 14 agenți, organizați pe echipe, au monitorizat parcurile Tăbăcărie, Tomis 2, Oleg Danovski, Arheologic, Viitorului, Poarta 6 și zonele de interes adiacente acestora. În cadrul acestei acțiuni au fost legitimate 35 de persoane și s-au aplicat amenzi contravenționale pentru încălcarea ordinii, siguranței și liniștii publice, pentru nerespectarea normelor de curățenie în orașul Constanța, pentru nerespectarea normelor legale privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români și pentru nerespectarea prevederilor legale privind fumatul într-un spațiu public în care acest lucru este interzis. Acțiuni similare se vor derula în mod constant, în scopul prevenirii și combaterii fenomenelor antisociale stradale.

Articolul precedentSute de kilograme de pește de contrabandă, confiscate de polițiștii de frontieră
Articolul următorTentativă „Metoda Accidentul”, la Medgidia