Război Ucraina. Ziua 143. Rușii au lansat atacuri cu rachete asupra Odesei în dimineața de sâmbătă, după ce au început deja asaltul asupra centrului Ucrainei. Vineri, orașele Dnipro și Kremenciuk au fost ținta mai multor rachete. Exploziile s-au auzit peste tot, iar oamenii disperați nu mai știau unde să se ascundă. Cel puțin 3 oameni au murit și alți 15 au ajuns cu răni grave la spital. Armata rusă a desfăşurat lansatoare de rachete pe situl centralei nucleare Zaporojie (sud), aflată sub control ruşilor de la începutul lui martie, şi cu care loveşte în special raionul Nikopol. 

UPDATE 08:15 – Odesa a fost atacată de ruși sâmbătă dimineață. Operațiuni ample de salvareau loc în aceste momente. Atacul cu rachetă a fost efectuat cu aeronave strategice Tu-95 în direcția Stavropol. Incendiul face ravagii in oraș, un fum dens se ridică asupra orașului, potrvit Unian.net.

O rachetă rusească a lovit depozitul unei companii de producție și comerț.

UPDATE 8:00 – Un ultim bilanț al atacului de la Dnipro. Cel puțin trei persoane au fost ucise și 15 au fost rănite în urma unui atac rusesc cu rachete asupra orașului Dnipro din centrul Ucrainei vineri, a declarat guvernatorul regional Valentin Reznichenko. „Rachetele au lovit o fabrică industrială și o stradă aglomerată de lângă ea”, a scris Rezynchenko pe pagina sa de Facebook.

UPDATE 7:45 – Ministrul ucrainean al Afacerilor Sociale, Maryna Lazebná, a înaintat parlamentului o cerere pentru a fi eliberată din funcție, potrivit Unian. În Ucraina, parlamentarii aprobă sau resping demisia unui membru al guvernului. 

Forțele aeriene ucrainene au declarat că rușii au tras rachete X-101 din avioane strategice Tupolev-95MS în partea de nord a Mării Caspice. Aceasta a precizat că rachetele aveau o rază de acțiune de 5.500 de kilometri și o viteză de 720 de kilometri pe oră.

Sistemele de rachete multiple HIMARS livrate de americani dau rezultate pe front. Ucrainenii au reușit să elimine tot mai multe baze militare și ofițeri de rang înalt. În plus, cel puțin 200 de ofițeri ruși importanți au murit în ultimele două săptămâni, în urma asaltului cu rachete. Ministrul ucrainean al Apărării anunță încrezător că Statele Unite ar putea livra rachete cu o rază de aproape 4 ori mai mare, ceea ce îngrijorează Moscova tot mai mult.

Mai multe rachete de croazieră au fost lansate din Marea Caspică, ucrainenii anunță că au doborât 4 rachete. Rușii au lovit o fabrică de armament, transmit oficialii. Autoritățile au cerut oamenilor să stea in adăposturi, iar o alertă aeriană a fost lansată înainte de atac. Imediat după explozii au avut loc și incendii. Mai multe pene de curent au fost semnalate, iar apa din mai multe zone a fost întreruptă. 

Forțele ucrainene au reușit să distrugă numeroase trupe, baze militare și depozitele armatei ruse din teritoriile ocupate cu ajutorul rachetelor HIMARS trimise de americani. Presa din Rusia transmite că peste 200 de ofițeri ruși au murit pe front. În doar o singură zi, ucrainenii au eliminat 6 militari de rang înalt ai lui Putin.

Ministrul ucrainean al Apărării Oleksii Reznikov se declară încrezător că țara sa va primi rachete cu rază mai lungă pentru sistemele HIMARS despre care spune că pot schimba complet soarta războiului.

Odată cu primirea sistemelor de lansatoare multiple pe 23 iunie, ucrainenii au folosit HIMARS-urile pentru numeroase obiective strategice care au dat rezultate important, stârnind îngrijorări la Moscova.

Sistemele HIMARS au o rază de acțiune de până la 480 de kilometri, dar Joe Biden a anunțat că va trimite doar rachete cu o distanță maximă de doar 80 de kilometri.

Oleksii Reznikov a declarat încrezător că Statele Unite ar putea furniza Kievului inclusiv rachete cu o rază de acțiune de 300 de kilometri care ar putea lovi chiar în teritoriul Rusiei.

Kievul vrea să declanșeze o contraofensivă de amploare până la sfârșitul anului. 

Articolul precedentVremea 16 iulie. Canicula și furtuni
Articolul următorAccident în Agigea. Autoturism intrat într-o școală