Radu Mazăre, a fost adus la DNA Constanța, pentru a fi audiat într-un dosar în care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, faptă asimilată infracțiunilor de corupție.

Fostul primar al Constanței a fost transferat, temporar, de la Penitenciarul Rahova la Penitenciarul Poarta Alba din județul Constanța, la solicitarea DNA Constanța, fiind necesară audierea sa într-un dosar în care este acuzat că ar fi eliberat ilegal o autorizație de construire pentru un hotel ridicat pe plaja stațiunii Mamaia. El a ajuns în jurul orei 10.00 la DNA Constanța și a fost introdus la audieri.

Ulterior, fostul primar al Constanței se va întoarce la Rahova, unde ispășește o pedeapsă de nouă ani de închisoare.

În dosarul în care a fost adus la DNA Constanța pentru audieri, Radu Mazăre este urmărit penal, din decembrie 2017, alături de alte persoane, actuali sau foști angajați ai Primăriei Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul, faptă asimilată infracțiunilor de corupție, ori pentru complicitate la această faptă.

Din ordonanța întocmită de procurori reiese că pe plaja din Mamaia, în zona centrală a stațiunii, a fost construit, cu nerespectarea dispozițiilor legale, un imobil în regim P+5E-6E cu destinație cazare și alimentație publică. Imobilul a fost ridicat în baza unei autorizații de construire emise în anul 2009 de primăria municipiului Constanța.

Articolul precedentVIDEO| Scandal în urma unui accident. Un bărbat a fost luat cu cătușe de polițiști
Articolul următorDe mâine se restricționează accesul către plaja Modern din Constanța