Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, va oficia vineri, începând cu ora 17.00, slujba Vecerniei la Catedrala arhiepiscopală, apoi, împreună cu preoții și credincioșii, va merge în procesiune cu moaștele Sfântului Pantelimon și ale Sfinților Epictet și Astion.

Procesiunea religioasă va urma traseul: Catedrala arhiepiscopală, strada Termele Romane, strada Traian, strada Mircea cel Bătrân (cu popas de rugăciune la Biserica Greacă și Pompieri), bulevardul Mamaia, Spitalul Militar (cu popas de rugăciune), strada Nicolae Iorga, biserica „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” (slujba Litiei), Capela Militară (popas de rugăciune), bd. Tomis, strada Traian, strada Termele Romane, Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Biserica Ortodoxă îl cinstește sâmbătă, 27 iulie, pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon. Sărbătoarea are o importanță aparte pentru credincioșii de la malul mării deoarece Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” adăpostește o parte din sfintele moaște ale Doctorului fără de arginți.

Viața Sfântului Pantelimon

Sfântul Pantelimon este cunoscut drept ocrotitor al medicilor și tămăduitor al bolnavilor. Originar din Nicomidia, s-a născut dintr-un tată păgân și o mamă creștină, primind numele de Pantoleon, care, tradus din limba greacă, înseamnă „cel întru toate puternic, ca un leu”. După moartea mamei a devenit ucenic al doctorului Eufrosin, de la care a deprins tainele medicinii. Preotul Ermolae i-a descoperit învățătura de credință, apoi l-a botezat, punându-i numele Pantelimon, adică „cel cu totul milostiv”. Prin puterea credinței, Sfântul Pantelimon a tămăduit trupurile și sufletele multor bolnavi. A fost martirizat prin decapitare în jurul anului 305, în vremea persecuțiilor declanșate de către împăratul Dioclețian.

Moaștele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon au fost aduse din Orient la Catedrala din Constanța de către preotul Dimitrie Popescu în anul 1931, în ziua de Florii.

Articolul precedentEmiterea mesajelor de avertizare RO-ALERT va continua cel puțin până în 30 iulie
Articolul următorTrafic rutier restricționat în zona Catedralei Arhiepiscopale