Polițiștii de la transporturi din Constanța, au efectuat 15 percheziții, la persoane bănuite de furt calificat, în urma unei acțiuni de depistare în flagrant delict.

Șase tineri au fost depistați în flagrant delict, în localitatea Poarta Albă, de către polițiști constănțeni în timp ce au  sustras 300 de litri de motorină din vagoanele unui tren în mișcare.Valoarea motorinei confiscate este de 11.200 de lei.
În urma acțiunii, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au efectuat 15 percheziții domiciliare pe raza localităților Poarta Albă și Nisipari din județul Constanța, ocazie cu care au fost ridicate, în vederea confiscării, 5 telefoane mobile, 1 laptop, 2 tablete și 140 de litri de motorină.
Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
5 tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 22 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentați parchetului cu propuneri corespunzătoare.
Activitățile au fost realizate cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Constanța și lucrătorilor din cadrul Poliției Locale Ovidiu.
Articolul precedentDan Barna. Proiecte pentru România.
Articolul următorActe de vandalism în parcul Tăbăcărie!