Acțiuni intensificate de dezinsecție în municipiul Constanța

Vara este anotimpul preferat al multor români, dar tot vara se trezesc la viaţă şi insectele, care ne pot face viaţa un adevărat calvar. Pe lângă faptul că sunt deranjante, acestea pot transmite multe boli. De aceea, Primăria Constanța desfășoară constant acțiuni de dezinsecție.

Tratamentele împotriva țânțarilor, căpușelor, gândacilor sau păienjenilor au loc în tot orașul. Aceste tratamente se fac în fiecare seară, atunci când condițiile meteorologie permit. 

Substanţa utilizată este Solfac Trio, o substanţă avizată de Ministerul Sănătăţii.

Produsul are o acțiune insecticidă rapidă și poate persista până la câteva săptămâni, în funcție de suprafața tratată. Substanța oferă, de asemenea, un efect puternic de „flush-out”, de „extragere” a dăunătorilor din ascunzișuri, este recomandat atât pentru controlul insectelor zburatoare, cât și târâtoare. Datorită compoziției speciale, are și un efect repelent, îndepărtând și ținând departe insectele de zonele tratate. 

„Din punct de vedere al eficienţei aplicării măsurilor de combatere şi eliminare a insectelor dăunătoare, acţiunile de dezinsecţie trebuie tratate în mod unitar atât pe domeniul public cât şi pe cel privat. Pentru evitarea unor reinfestări sau apariţii a unor noi zone contaminate, recomandăm tuturor cetăţenilor, asociaţiilor de proprietari, agenţilor economici şi instituţiilor de pe raza municipiului Constanța, să efectueze tratamente de dezinsecţie în curți, terenuri, subsoluri, blocuri etc în paralel cu acțiunile municipalității”, transmite primăria municipiului Constanța.

 

 

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentZona Dacia fără apă caldă
Articolul următorFOTO Accident teribil în Ialomița – 4 morți și 5 răniți Plan roșu activat