Teatrul de Stat Constanţa  prezintă cea de-a doua premieră a acestei stagiuni, de această dată o premieră pe ţară, spectacolul „Lasă-mă să intru”, în regia lui Vlad Cristache. Avanpremiera este programată joi, 28 noiembrie, iar premiera va fi prezentată vineri, 29 noiembrie şi sâmbătă, 30 noiembrie, de la ora 19.00.

Titlul face trimitere la un amănunt din legendele asociate vampirilor, şi anume la faptul că un astfel de personaj, care se hrăneşte cu sângele oamenilor, nu poate intra într-o casă dacă nu primeşte explicit permisiunea celor care locuiesc în ea.

Oskar e un adolescent timid, umilit de colegii de școală, sufocat de o mamă instabilă și ignorat de un tată egoist. Eli, o adolescentă misterioasă, care nu simte frigul, n-a mai văzut niciodată un cub Rubik și nu iese din casă decât noaptea. Spectacolul este un thriller poetic, o poveste de dragoste dintre Oskar – un puști singuratic și Eli – copilul-vampir, doi ciudați vulnerabili care nu-și găsesc locul în lume și care ajung să se salveze reciproc.

„Situaţia imaginată de romancierul suedez John Ajvide Lindqvist este într-atât de ciudată, prin evenimentele sângeroase şi prin natura supranaturală a unuia dintre personajele principale, dar şi prin relaţia paradoxală de iubire adolescentină, încât poate da naştere unei multitudini de interpretări, de meditaţii şi de emoţii”, informează reprezentanții Teatrului de Stat Constanța.

În distribuţie: Ecaterina Lupu, Theodor Șoptelea, Iulian Enache, Mirela Pană/ Luiza Sarivan, Liviu Manolache, Florin Aioane, Ștefan Mihai, Grațian Prisăcariu, Dan Cojocaru, Florentin Roman.

Spectacolul beneficiază de o montare neconvenţională, în care publicul va împărţi scena cu actorii. Din acest motiv, numărul de spectatori va fi limitat la 80.

Articolul precedentEminescu și Tancu, trimiși în judecată după o tentativă la omor într-un club din stațiunea Mamaia
Articolul următorFestivalul NEVERSEA, nominalizat la European Festival Awards. Unde pot vota fanii