Până la declanșarea războiului, Rusia şi Ucraina asigurau anual o treime din livrările globale de grâu. Înghețarea, în acest moment, a exporturilor din Ucraina contribuie la creşterea crizei alimentare pe plan mondial. Acum, Kievul este în discuții cu România privind transportul mărfurilor sale agricole prin Portul Constanța. Această situație ar oferi celui mai mare port maritim românesc un rol esențial în hrănirea întregii lumi, transmit jurnaliștii de la Politico Europe. 

Bruxelles-ul și Kievul au ajuns la o concluzie- nu există nicio modalitate de a exporta cerealele recoltele din Ucraina în lume, fără a deschide un coridor maritim prin Marea Neagră.

Comisia Europeană a lansat de curând o misiune de salvare pentru a ajuta Ucraina să transporte produsele alimentare pe cale rutieră și feroviară.

O soluție de moment, în condițiile în care porturile Odessa și Mariupol nu mai sunt acum funcționale. Rutele terestre, îndreptate majoritar acum către Polonia, dar și către țara noastră nu vor putea compensa niciodată capacitățile transportului naval.

În ceea ce privește calea ferată, impedimentul major este dat de ecartamentul ucrainian. După modelul sovietic, acesta este mult mai lat decât cel european. Așadar marea și mai exact Marea Neagră rămâne singura soluție viabilă.

Singura alternativă la rutele terestre este ca Rusia să permită navelor de cereale ucrainene să călătorească prin Marea Neagră. Pentru asta, Moscova cere Occidentului să relaxeze sancțiunile economice.

Ministrul rus de Externe a declarat că forțele navale ruse vor garanta trecerea vapoarelor încărcate cu cereale prin Marea Mediterană, atât timp cât Ucraina va îndepărta minele din apele sale de coastă. Chiar și Vladimir Putin ar fi dispus să coopereze cu Turcia, în vederea deblocării Mării Negre. 

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentComisarii de la Protecția Consumatorului nu mai au voie cu telefoane mobile la controale
Articolul următorDacă ați văzut – o, sunați la 112!