Poliţiştii din Gorj au donat sânge, luni, pentru tânărul lor coleg aflat în stare gravă la Spitalul Judeţean Constanţa, în urma unui accident rutier. Alin Rioşteanu are doar 25 de ani şi are nevoie de sânge din grupa A RH negativ.

Alin Roșieanu este originar din oraşul Motru, judeţul Gorj, şi era pasager în mașina care a intrat într-un copac, miercuri, la ieșire din Cernavodă. Atât el, cât și șoferul, sunt polițiști de la Transporturi și erau în timpul liber când s-a produs accidentul.

Sindicaliștii de la Europol au lansat un apel pentru donarea de sânge, Alin fiind în acest moment internat în stare critică la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Constanța.

„Polițiști din cadrul Inspectoratului de Politie Județean Gorj s-au deplasat în cursul zilei de astăzi, la Centrul de Transfuzie Sanguină Târgu Jiu, pentru a dona sânge, venind astfel în sprijinul colegului nostru Roșieanu Alin,acesta fiind internat la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Constanța”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Victor Ţuhaşu.

Sursa: Realitatea de Gorj

Articolul precedentFOTO VIDEO| Accident teribil în județul Constanța, două persoane au murit și alte două sunt în stare gravă
Articolul următorConstănțean reținut de polițiștii vâlceni