Un polițist constănțean, ce se afla pe o motocicletă de serviciu, a fost rănit, miercuri, după ce a fost lovit de o mașină într-un sens giratoriu din Constanța.

Potrivit polițiștilor constănțeni, accidentul s-a petrecut miercuri, în jurul orelor prânzului, pe strada Alba Iulia din municipiul Constanța. „Conducătorul unui autoturism nu a acordat prioritate de trecere, în sensul giratoriu de la intersecția străzii Alba Iulia cu strada Pasajului, polițistului care conducea o motocicletă de poliție”, au transmis sursele citate.

În urma impactului, polițistul a fost rănit ușor. El este conștient, cooperant și a fost transportat la spital pentru investigații.

Accidentul este cercetat în continuare de colegii săi pentru a se stabili cu exactitate cauzele producerii acestuia.

Articolul precedentAutoturism cu numere de înmatriculare false, depistat în zona conductelor de transport produse petroliere
Articolul următorActele de vitejie ale marinarilor militari, aduse în atenția publicului din Calafat