Centrul Meteorologic Regional Dobrogea atenționează că de miercuri, de la ora 22.00 până vineri, la ora 12.00, în Dobrogea vor fi precipitații pe arii extinse, iar cantitățile de apă vor depăși 15 – 20 l/mp.

Pe litoral vor predomina ploile. În restul regiunii, în noaptea de miercuri spre joi vor fi mai ales lapoviță și ninsori și se va depune strat nou de zăpadă, apoi, precipitațiile vor fi mixte. Pe arii restrânse se va forma polei.

Vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze mai mari pe litoral, unde vor fi rafale, în general, de 55-60 km/h.

 

Toți locuitorii orașului Constanța, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:

Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055

Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205, sau pe WhatsApp, la numărul 0799606142

Dispecerat Serviciul Protecție Civilă, Securitate, Sănătate în Muncă și Situații de Urgență-0799606189

Articolul precedentPMP Constanța propune montarea de panouri fotovoltaice la trecerile de pietoni
Articolul următorSimona Halep a pierdut la Sydney. „Cred că am jucat un tenis cu un nivel bun, dar nu am fost inspirată în punctele importante”