Plajele din Mamaia şi Năvodari au fost monitorizate, în aceste zile, pe o lungime de 12 kilometri cu ajutorul unei drone.  Măsurătorile se vor face pe întreg litoralul, de la Năvodari la Vama Veche, şi  vor ajuta, printre altele, la urmărirea operatorilor privind respectarea legislaţiei în domeniu, a transmis, luni, Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral.

Potrivit ABADL, specialiştii instituţiei au efectuat un număr de opt zboruri pentru a realiza măsurători de fotogrametrie în zona de plajă din Mamaia şi Năvodari..

„În activitatea de cartografiere a fost folosit un sistem de aeronavă fără pilot (dronă UAV – unmanned aerial vehicle), care face parte din infrastructura de monitorizare din cadrul bazinului hidrografic Dobrogea – Litoral, utilizat pentru realizarea hărţilor planimetrice şi topografice pentru proiectul finalizat ‘Protecţia şi reabilitarea părţii sudice a litoralului românesc al Mării Negre în zona municipiului Constanţa (Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Centru şi Tomis Sud) şi Eforie Nord’, precum şi pentru modele digitale ale terenului (DTM), modele digitale ale suprafeţei (DSM) şi ortofotoplanuri”, se arată într-un comunicat de presă transmis ABADL.

„Fotografierea aeriană este utilă pentru a elimina eroarea umană, dar în primul rând pentru monitorizarea periodică a unor zone de interes, cât şi pentru susţinerea unor lucrări topografice şi cadastrale pe suprafeţe extinse, astfel că suprafeţele ce pot fi acoperite cu astfel de echipamente sunt de ordinul hectarelor. Se are în vedere monitorizarea operatorilor de plajă care trebuie să asigure printre altele: o suprafaţă de plajă destinată şezlongurilor de 70% şi o zonă de plajă pe nisip de 30% şi să asigure zona de intervenţie, fâşia cu lăţimea de 5 metri de la linia apei pe toată lungimea sectorului de plajă pentru realizarea lucrărilor de intervenţie, întreţinere, igienizare şi ecologizare mecanizată de către utilajele ABADL. Astfel, vom avea dovezi în ceea ce priveşte respectarea acestor prevederi şi vom veni în sprijinul tuturor instituţiilor abilitate, vom oferi aceste fotografii şi Corpului de Control al Ministerului Turismului pentru a aplica măsurile şi sancţiunile corespunzătoare”, a declarat Bogdan  Bola. directorul ABADL.

Măsurătorile au început cu zona Mamaia – Năvodari

Măsurătorile au început cu zona Mamaia – Năvodari, dar vor fi efectuate pe întreg litoralul, până la Vama Veche.

„Astfel, vom avea probe concludente despre cine şi cum eludează prevederile legii. Fotografia aeriană este un instrument util atât pentru inspectorii ABADL care merg pe teren, dar este un sprijin pe care îl oferim tuturor instituţiilor abilitate, care vor să facă verificări în ceea ce priveşte respectarea măsurilor luate în această perioadă privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, a mai afirmat reprezentantul ABADL.

Marja de eroare a măsurătorilor respective este de până la 5 centimetri.

 

Articolul precedentAmendă uriașă dată unui parc acvatic de pe litoral
Articolul următor542 cazuri de coronavirus în județul Constanța. Situația în țară