Încă o performanță pentru baschetul feminin constănțean, calificarea în Final Four-ul Cupei României, Phoenix CSU Simona Halep atinge din nou faza semifinalelor în această competiție.

Meciul care a asigurat practic calificarea în „careul de ași“ al competiției a avut loc chiar la Constanța, în Sala Sporturilor, și a fost câștigat cu scorul de 86 la 59, cu CS Municipal  Târgoviște.

Final Four-ul Cupei României din acest an este programat a se disputa în perioada 26 – 27 februarie 2022 într-o locație ce va fi aleasă în perioada imediat următoare. De asemenea, Federația Română de Baschet va stabili, prin tragere la sorți, și confruntările din semifinalele competiției.

Celelalte echipe calificate la turneul final sunt CS Municipal Satu Mare, CS Municipal Alexandria şi ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, deţinătoarea trofeului.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentAlertă alimentară! Un mare lanț de hypermarketuri din România retrage peste 12 tone de portocale
Articolul următorVIDEO FOTO Botezul Cailor, o tradiţie dusă mai departe la Fetești