Judeţul Tulcea va primi luna aceasta, peste 9.500 de pachete cu alimente, care reprezintă a doua etapă a Programului Operaţional de Ajutorare a Persoanelor Defavorizate, după ce, la sfârşitul lunii ianuarie – începutul lunii februarie, un număr similar de pachete cu produse igienico-sanitare au fost distribuite populaţiei cu venituri mici din judeţ.

Au fost stabilite comisiile de recepţie care vor verifica cele 9.559 de pachete şi vor sigila locurile în care acestea vor fi depozitate. „Instituţia Prefectului a fost informată cu privire la perioada în care se va face recepţia pachetelor cu produse alimentare, respectiv 23-31 iulie 2020. Distribuţia către beneficiarii acestora va fi stabilită ulterior”.

Un pachet cu alimente va conţine cinci kilograme de făină albă de grâu, patru kilograme de mălai, 800 de grame de paste făinoase, patru litri de ulei, două kilogram de zahăr, patru kilograme de orez, cinci conserve cu carne de vită, trei conserve cu carne de porc, 5 conserve cu pateu de ficat de porc şi două sticle sau cutii metalice cu compot de fructe, potrivit sursei.

De aceste pachete beneficiază persoanele care au dreptul la un venit minim garantat în baza legii nr. 416/2001, cele aflate temporar în situaţii critice, precum şi cele care beneficiază de alocaţii pentru susţinerea familiei.

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentAdolescentă care traversa neregulamentar, lovită în plin de o mașină
Articolul următorSenatorul Vergil Chiţac: Parchetul mi-a clasat dosarul in rem, cu privire la infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor