La Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța a demarat implementarea unuia dintre cele mai ample și importante proiecte în domeniul cybersecurity la nivel regional, „Să ne protejăm mai bine viitorul! Cybersecurity avansat”, în cadrul căruia vor fi pregătiți peste 230 de studenți militari și civili din cadrul universității, în aria de specializare a securității cibernetice, conex domeniului naval și portuar

.În prezența comandantului (rectorului) conf. univ. dr. ing. Alecu Toma, a avut loc miercuri,seminarul de deschidere a proiectului organizat în sistem on-line. Alături de membrii echipei de implementare din cadrul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, la seminar au participat și reprezentanții partenerilor Euro-Testing Software Solutions, respectiv Universitatea Româno-Americană.

În cadrul seminarului de informare au fost prezentate obiectivele și rezultatele preconizate ale proiectului, cu reflectarea avantajelor participării studenților în grupul țintă, atât din perspectiva consilierii în carieră, cât și în ceea ce privește formarea de competențe specifice în domeniul cybersecurity pentru domeniul maritim, naval și portuar, atât pentru studenții militari, cât și pentru studenții specializărilor civile. Vorbitorii au subliniat, de asemenea, importanța implementării proiectului în contextul actual al găzduirii de către țara noastră a Centrului European pentru Securitate Cibernetică și al declarării spațiului cibernetic, la nivel NATO, drept un domeniu operațional, alături de cel terestru, aerian și naval.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentPNL, USR PLUS și UDMR fac progrese. Cum arată împărțeala pe ministere
Articolul următorAngajă la nivelul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța