mistret

Mistreții aflați pe trei fonduri de vânătoare din județul Constanța urmează să fie uciși după ce la opt animale găsite moarte a fost confirmată prezența virusului pestei porcine africane (PPA).

Potrivit reprezentanților Prefecturii Constanța, în cursul zilei de luni a fost  convocat Centrul Local de Combatere a Bolilor după ce a fost confirmată existența virusului PPA la opt mistreți morți, găsiți la sfârșitul săptămânii trecute în zona fondurilor de vânătoare Carvăn, Cochirleni și Dumbrăveni.

Drept urmare, a fost votat un plan de măsuri ce are aplicabilitate imediată în zonele afectate și care cuprinde dispoziții ce prevăd, între altele, „prinderea integrală a mistreților din zonă, prin metode de vânătoare, cu personal silvic, vânători autorizați și personal abilitat”, dar și ținerea porcilor din exploatații sau gospodarii în adăposturile lor sau locuri unde pot fi izolați de porcii mistreți.

Măsurile de control al bolii sunt puse în aplicare cel mai repede la 12 luni de la constatarea ultimului caz de pestă porcină africană la porcii sălbatici în zona infectată determinată și rămân în vigoare pentru cel puțin încă 12 luni.

Articolul precedentSe taie cablurile pe bulevardul Aurel Vlaicu – acestea vor fi mutate în subteran
Articolul următorCalendarul evenimentelor din Constanța și Mamaia, lansat la Târgul de Turism al României!