Mai mulţi şoferi, depistaţi pe raza judeţului Constanța, conducând fără permis sau după ce am consumat băuturi alcoolice, sunt cercetaţi penal de poliţişti pentru infracţiuni la regimul rutier.

La data de 10 mai a.c., în jurul orei 03.10, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au identificat un bărbat, de 23 de ani, care a condus un autoturism pe strada Mihail Kogălniceanu din localitatea Vama Veche, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Totodată, atât conducătorul auto, cât și pasagerul, un bărbat de 29 de ani, au fost sancționați contravențional cu amedă în valoare de 500 de lei fiecare, potrivit Legii 55/2020.

La data de 9 mai a.c., în jurul orei 16.30, polițiști din cadrul Secției 7 Rurală Crucea au identificat un tânăr, de 16 ani, care a condus un autoturism pe strada Lungă din localitatea Crucea, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că pasagerul din dreapta, un bărbat, de 24 de ani, i-ar fi încredințat tânărului vehiculul pentru conducerea pe drumurile publice, deși cunoștea faptul că acesta nu posedă permis de conducere.

La data de 9 mai a.c., în jurul orei 15.30, polițiști din cadrul Secției 9 Rurală Topraisar au identificat un bărbat, de 62 de ani, care a condus un autoturism pe strada Viilor din satul Biruința, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 9 mai a.c., în jurul orei 03.30, polițiști din cadrul Secției 1 au identificat un bărbat, de 29 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia din municipiul Constanța, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În toate cauzele, au fost întocmite dosare de cercetare penală.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentFOTO Alte 15 containere încărcate cu 300 tone deșeuri, oprite în Portul Constanţa
Articolul următorBărbat  prins sub un mal de pământ