Urșii periculoși vor putea fi uciși și în afara localităților, a decis Camera Deputaților. Aleșii au votat împotriva cererii de reexaminare formulată de președintele Klaus Iohannis. 

 

Autoritățile susțin că legea era necesară în condițiile in care s-au inmultit atacurile ursilor, la fel si pagubele provocate de acestia. 

Noile prevederi asigură protecția speciilor, sunt protejați oamenii, dar și bunurile acestora, a scris pe Faceook Ministrul Mediului.

 

„Asigurăm protecţia speciilor, dar protejarea oamenilor şi a bunurilor acestora este prioritatea noastră! Parlamentul a adoptat, astăzi, a doua oară, după reexaminarea cerută de preşedintele Klaus Iohannis, legea care permite intervenţia imediată împotriva urşilor periculoşi, nu doar în interiorul, ci şi în exteriorul localităţilor”, a declarat Tanczos Barna.

Potrivit ministrului, soluţia pe termen lung rămâne gestionarea corectă a populaţiei de urs.

 

În context, el a reamintit că „Ministerul Mediului derulează un proiect de 10 milioane de euro pentru estimarea populaţiei de urs brun cu ajutorul unor metode ştiinţifice moderne, proiect care va avea ca rezultat scăderea numărului conflictelor om-urs, conservarea habitatului natural al ursului, respectiv managementul durabil al speciei”. 

Potrivit legii, autoritățile locale pot decide, în baza unei expertize, dacă urșii sunt alungați, relocați sau împușcați. 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentPrognoza meteo 23 iunie. Vreme ușor instabilă, temperaturile urcă la 29 de grade
Articolul următorAlertă de HOLERĂ în Suceava! RECOMANDĂRI cruciale pentru populație – Ce trebuie EVITAT