OSS Fighters

  

 

 

Mamaia devine pe 22 august 2019 capitala sportului de contact! Stațiunea va găzdui cea de-a patra ediție a galei OSS Fighters, eveniment ce va reuni în ring cei mai consacrați luptători de kickboxing din România.

Până la marea gală din 22 august, promotorii competiţiei vor pleca într-o campanie de promovare, atât în ţară cât şi în Europa, unde vor organiza numeroase show-uri de talente. Campania intitulată „Se caută un greu” îşi doreşte să descopere noi talente; sportivi care ulterior ar putea juca în filme cu bugete de milioane de euro, veritabile producţii de Hollywood.  

“O să fie ceva ce nu s-a mai văzut în România şi implicit la Constanţa. O să facem ceva inedit. O să fie nume noi în vară, o să avem o piaţă plină, să sperăm, pentru sportivi şi pentru constănţeni”, declară Marius Gheorghe, preşedinte OSS Fighters.

 “Am reuşit să strângem corzile în ring şi anunţ acum, în premieră la Constanţa, că vom avea primul film în România cu un buget de 15 milioane de euro. Am convins anumiţi producători de la Hollywood să le asigure luptătorilor un număr de burse de actorie în cadrul unor astfel de filme. Şi, iată, primul exemplu este Alex Filip, ca să dau un exemplu concret cu un veteran din Superkombat”, a declarat Eduard Irimia, preşedinte Superkombat.

Articolul precedentNoi modificări în traficul din Constanța
Articolul următorA apărut prima trecere de pietoni 3D pe litoralul românesc