350 de elevi din clasele VIII – XII din toată România vor participa la cea de-a 53-a ediții a olimpiadei de chimie, etapa națională, ce va fi găzduită de Constanța în perioada 21 – 25 martie.

Deschiderea oficială a fazei naționale are loc pe 21 martie, de la ora 18.00, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” din Constanța. „Cea de-a 53-a ediție a Olimpiadei Naționale de Chimie va reuni 350 de elevi pasionați de domeniul fascinant al chimiei și determinați în a demonstra că sunt cei mai buni. Împreună cu ei, profesorii care i-au îndrumat de-a lungul acestui drum sunt exemple de perseverență și dedicare, fără de care performanțele școlare nu ar exista. Sperăm ca această olimpiadă să le dezvolte spiritul competitiv și dorința de a-și continua drumul spre excelență”, spune șeful Inspectoratului Școlar Județean Constanța, Gabriela Bucovală.

Organizată de Inspectoratul Școlar Județean Constanța, întrecerea națională la chimie va fi sponsorizată de KMG International (Rompetrol), iar pe 22 și 23 martie, elevii împreună cu profesorii lor coordonatori vor merge în vizită la rafinăria Petromidia, unde vor beneficia de un tur ghidat „Educația de calitate este unul dintre principiile dezvoltării durabile. Investiția în generațiile viitoare reprezintă o prioritate pentru noi, de aceea, în ultimii ani, am inițiat proiecte educaționale si oferim programe de internship, burse de performanță. Performanța poate fi încurajată prin competiție corectă, de aceea sprijinim Olimpiada Națională de Chimie, un concurs care pune în valoare pasiunea pentru chimie și gândirea analitică a elevilor și îi aduce mai aproape de domeniul energetic”, spune Alexey Golovin, vicepreședinte al Grupului KMG International.

Câștigătorii etapei naționale vor fi premiați pe 25 martie, primind premii atât din partea organizatorilor, cât și premii speciale oferite de KMG International. Sprijinul financiar oferit de KMG International va fi folosit pentru achiziționarea materialelor necesare pentru proba practică, ce are loc pe 24 martie.

Articolul precedentExercițiul „ARIADNE 19” a ajuns la final
Articolul următorAdăpostul pentru câinii fără stăpân își reia activitatea