FC Viitorul l-a transferat pe jucătorul olandez Bas Kuipers, care a semnat un contract pentru 2 ani și 6 luni.
Bas Kuipers (24 de ani, 1.80m), evoluează pe postul de fundaș stânga și ultima oară a fost legitimat la formația olandeză Ado Den Haag. Format și crescut de Ajax Amsterdam, Ben Kuipers a evoluat și pentru naționalele U17, U20 și U21 ale Olandei.
FC Viitorul aflat în cantonament la Belek, până la 25 ianuarie, a susținut astăzi primul antrenament. „Chiar dacă a plouat încontinuu, la această ședință de pregătire au dorit să participe și doi dintre foștii mari internaționali români, Gheorghe Popescu și Iosif Rotariu. Nu a lipsit nici brazilianul Eric de Oliveira, care ar urma să semneze un nou contract cu formația constănțeană,” au declarat reprezentanții clubului.
Sursa foto FC Viitorul