O specie de sturion a dispărut din Dunăre, iar celelalte sunt pe cale de dispariţie, odată cu pierderea continuă a biodiversităţii apelor dulci şi degradarea râurilor de pe tot globul, esenţiale pentru oameni şi natură, relevă reevaluare a situației speciilor cu risc de dispariție (Lista Roșie), publicată de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN)și menționată de WWF.

Şapte dintre cele opt specii europene au fost deja listate ca fiind pe cale critică de dispariţie. Acum cega, cel mai mic sturion de apă dulce, a fost mutat într-o categorie superioară de ameninţare – şi este clasificat oficial ca fiind pe cale de dispariţie.

O specie, viza, a fost declarată acum dispărută în Dunăre, ultimul refugiu al speciei în UE, marcând dispariţia rară a unei specii protejate de Directiva UE privind habitatele pe întreg teritoriul Uniunii. De fapt, după ce Directivele Păsări şi Habitate au intrat în vigoare în 1979 şi 1992, până acum, doar o specie de păsări şi o subspecie de ibex dispăruseră în UE.

„Speciile de sturioni sunt legate de cultura şi bucătăria noastră. Timp de secole, ei au susţinut comunităţile de pescuit de pe tot continentul, dar acum viitorul lor în Europa atârnă de un fir de aţă. Pierderea vizei din Dunăre demonstrează urgenţa implementării Planului de acţiune paneuropean pentru sturioni, inclusiv măsuri de asigurare a migraţiei în amonte şi în aval. Nu există scuze pentru lipsa actuală de acţiune şi niciun alt vinovat: dacă guvernele din Europa şi instituţiile UE nu acţionează acum pentru a restabili conectivitatea râurilor şi pentru a proteja şi restabili habitatele de sturioni din râurile cheie, dispariţia altor specii de sturioni va fi răspunderea lor”, a declarat Beate Striebel-Greiter, WWF Lead, Global Sturgeon Initiative.

WWF solicită în unanimitate statelor din aria de distribuție a sturionilor și țărilor consumatoare să nu mai închidă ochii cu privire la dispariția sturionului și să implementeze soluțiile despre care știu că pot ajuta la salvarea acestor specii emblematice.
„Faptul că viza este recunoscută oficial ca dispărută din Dunăre iar cega a ajuns în rândul speciilor amenințate, este îngrijorător. Iar nisetrul, din informațiile pe care le avem, are toate șansele să urmeze calea vizei! Toate acestea arată necesitatea realizării unui plan de acțiune național în România, negociat cu toți deținătorii de interese cheie și care să abordeze în mod integrat toate amenințările”, subliniază Cristina Munteanu, liderul inițiativei pentru sturioni de la WWF România.
Lista roșie a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii reprezintă inventarul cel mai complet al stării de conservare a speciilor de animale și plante, fiind cel mai bun indicator al stării biodiversității mondial
Articolul precedentAlimente pe care să le eviți NEAPARAT în timpul caniculei – Pericol uriaș, mulți români nu știu asta
Articolul următorAccident pe varianta Costinești