Nava-școală „Mircea” va desfășura, între 14 și 23 septembrie, un marș de instrucție pe Dunăre, pentru a încheia seria evenimentelor organizate cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la intrarea în serviciul Marinei Militare Române.

După ceremonia de sosire în țară, organizată la Constanța, la data de 17 mai 1939, primul marș de instrucție al navei-școală „Mircea” a fost executat, în luna iunie 1939, pe Dunăre, până la Galați, unde a participat la festivitatea de lansare la apă a primei nave de luptă care a fost construită în România, puitorul de mine „Amiral Ioan Murgescu”. Atunci nava nu a acostat în niciun port dunărean, iar la Galați a fost ancorată, în zona Palatului Navigației.
În premieră, marinarii militari adresează publicului din trei porturi dunărene – Tulcea, Galați și Brăila, invitația de a vizita cea mai prețuită navă a Marinei Militare Române, care a parcurs peste 300.000 de mile marine, de-a lungul timpului, adică de 14 ori lungimea Ecuatorului. Nava va intra duminică, 15 septembrie, pe brațul Sulina și va naviga în amonte până la Tulcea, unde va acosta în aceeași zi, la ora 15.00, la pontonul A.F.D.J. La sosirea navei-școală „Mircea” în portul Tulcea, va fi organizată o scurtă ceremonie, iar pe parcursul escalei programul va fi următorul: duminică, 15 septembrie, orele 16.00-17.00, concert susținut de Muzica Militară a Forțelor Navale, pe faleză; orele 17.00-19.00, vizitarea navei de către populația civilă; luni, 16 septembrie, orele 09.00-13.00 și 15.00-19.00, vizitarea navei de către populația civilă.
De la Tulcea, nava-școală „Mircea” își va continua marșul în amonte, până la Galați, unde va acosta marți, 17 septembrie, la ora 17.00, la pontonul A.F.D.J. (zona Palatului Navigației). După ceremonia de sosire a navei, Muzica Militară a Forțelor Navale va susține un concert pe faleză, de la ora 17.30 la ora 19.00, iar gălățenii sunt invitați să viziteze nava, conform următorului program: marți, 17 septembrie, orele 17.30-19.00; miercuri, 18 septembrie, orele 09.00-13.00 și 15.00-19.00.
De la Galați, nava-școală „Mircea” va pleca spre Brăila, unde va acosta joi, 19 septembrie, la ora 10.00, la pontonul primăriei (zona Căpităniei Portului Brăila). Brăilenii sunt invitați să viziteze nava joi, 19 septembrie, orele 11.00-13.00 și 15.00-19.00, și vineri, 20 septembrie, orele 09.00-13.00 și 15.00-19.00. La Brăila, Muzica Militară a Forțelor Navale va susține joi, 19 septembrie, orele 17.30-19.00, un recital de piese din repertoriul marinăresc, pe faleză, în zona Căpităniei.