NATO începe, astăzi, Steadfast Noon, un exercițiu militar extrem de complex, menit să verifice arsenalul nuclear. Drept urmare, 60 de aeronave din 14 țări vor participa la zboruri de antrenament deasupra Belgiei, Mării Nordului şi Marii Britanii pentru a exersa utilizarea bombelor nucleare americane amplasate în Europa. Alianța Nord-Atlantică a susținut în repetate rânduri că antrenamentul a fost pregătit dinainte de războiul din Ucraina și că, practic, nu ar avea nicio legătură cu acesta. 

Gazda acestui exercițiu militar complex este Belgia. 14 ţări NATO şi până la 60 de aeronave sunt implicate în proiect, și aici vorbim inclusiv despre cele mai avansate avioane de luptă de pe piaţă, dar şi de bombardierele americane cu rază lungă de acţiune B-52 care vor zbura de la Baza Aeriană Minot din Dakota de Nord, se arată într-un comunicat al Alianței Nord-Atlantice, publicat pe pagina oficială.

Potrivit sursei citate, exerciţiul, care se desfăşoară până pe 30 octombrie, „este o activitate de antrenament de rutină, recurentă şi nu este legat de niciun eveniment mondial actual”.

Aceeași sursă a ținut, de asemenea, să precizeze că nu vor fi folosite bombe nucleare cu focos activ.

„Steadfast Noon” este posibil să coincidă cu exerciţiile nucleare anuale ale Moscovei numite „Grom”, care în mod normal se desfăşoară la sfârşitul lunii octombrie şi în care Rusia îşi testează bombardierele, submarinele şi rachetele cu capacitate nucleară.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentLudovic Orban, planul de salvare a țării: cine îi oprește pe șmecherii din Energie care au inceput jaful de toamnă? – România suverană, cu Alexandra Păcuraru, ora 20:50
Articolul următorÎncă o amendă primită  de ÎPS Teodosie, pentru nerespectarea carantinei, a fost anulată de Judecătoria Constanţa