Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a asigurat că cerul și pământul României sunt în siguranță, deoarece săptămâna viitoare, NATO va trimite în România avioane din flota AWACS.

”NATO va trimite, săptămâna viitoare, o capabilitate strategică în România – o aeronavă din flota Airborne Warning and Control System (AWACS). O capabilitate extrem de performantă, aeronava AWACS poate detecta avioane de la sute de kilometri depărtare, contribuind categoric la apărarea teritoriului NATO şi, implicit, al României”, anunţă secretarul general adjunct al NATO pe Facebook. 

 Mircea Geoană a apreciat că ”acest ochi atotvăzător din cer va furniza României, prin NATO, informaţii critice, în timp real, despre orice mişcare tactică şi operaţională şi va sprijini sistemul Alianţei de alertă rapidă”. 

 ”Cerul şi teritoriul României sunt in deplină în siguranţă”, a adăugat Mircea Geoană. 

Avioanele AWACS, care au baza în apropiere de Aachen, în vestul Germaniei, vor fi staționate la baza Forțelor Aeriene Române de la Otopeni, lângă București, la aproximativ 200 de kilometri de granița estică a țării UE și NATO cu Ucraina, și vor rămâne acolo timp de mai multe săptămâni.

„Pe măsură ce războiul ilegal al Rusiei în Ucraina continuă să amenințe pacea și securitatea în Europa, nu trebuie să existe nicio îndoială cu privire la hotărârea NATO de a proteja și apăra fiecare centimetru de teritoriu aliat”, a declarat purtătorul de cuvânt al NATO, Oana Lungescu.

 

Articolul precedentAdevărul despre cele 6 greșeli de la începutul unei cure de slăbire – Nu le mai faci vreodată
Articolul următorHoroscop 14 ianuarie 2023 – Ziua de sâmbătă pornește greu pentru o zodie, toate planurile sunt date peste cap