Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a anunţat luni că va trimite o solicitare Comisiei de la Veneţia pentru un aviz în legătură cu proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie, adoptat în Camera Deputaţilor cu un amendament care prevede că magistraţii pot fi trimişi în judecată doar cu încuviinţarea CSM.

Stelian Ion a explicat într-o conferinţă de presă că nu el este autorul acelui amendament, dar a precizat că a acceptat această variantă ca fiind o soluţie de compromis pentru adoptarea proiectului.

„Nici vorbă să fi venit eu cu propunerea din senin (…) Acest amendament a fost votat în Camera Deputaţilor ca o variantă de compromis. Trebuie cumva asumat şi de către cei care au votat acest amendament. Pe de altă parte, ar trebui asumat şi de cei care au considerat că este nevoie de garanţii suplimentare. Eu am spus foarte clar de la bun început că trebuie să desfiinţăm această Secţie specială, fără a aduce alte amendamente şi fără aceste aşa-zise garanţii. Aceasta a fost opinia consecventă a Ministerului Justiţiei şi a Guvernului pe această chestiune”, a declarat Stelian Ion.

Ministrul Justiţiei a anunţat că va cere opinia Comisiei de la Veneţia în cazul proiectului de desfiinţare a SIIJ.

„Vreau să vă spun că, în cursul zilei de astăzi, deja este redactată solicitarea, voi trimite o solicitare de aviz din partea Comisiei de la Veneţia pe acest proiect de alege şi pe acest amendament, pentru că lucrurile trebuie să fie clare. Ni s-a solicitat: întotdeauna când aveţi de făcut anumite modificări pe legile Justiţiei este bine să existe o asemenea consultare. Eu apreciez că este bine să avem acel aviz”, a precizat Stelian Ion.

El a afirmat că problema unor garanţii suplimentare pentru magistraţi va fi tranşată în cele trei proiecte de modificare a legilor Justiţiei, puse recent în dezbatere publică. Ulterior, într-un interviu la TVR, Stelian Ion a precizat că există alte ţări europene care au chiar în Constituţie o asemenea garanţie oferită magistraţilor. „Alte state au chiar în Constituţie un astfel de mecanism. Noi în Guvern am ajuns la concluzia că nu este nevoie de o asemenea garanţie”, a declarat Stelian Ion la TVR.

Camera Deputaţilor a adoptat, săptămâna trecută, un proiect de lege privind desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) cu mai multe amendamente, printre care şi unul al deputatului minorităţilor naţionale Ionel Stancu, susţinut şi de UDMR, care prevede că magistraţii pot fi trimişi în judecată doar cu încuviinţarea CSM.

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentEXCLUSIV Raed Arafat, despre momentul în care am putea reveni la normal: Orizontul pe care îl vedem este către vară, toamnă
Articolul următor157 de AMENZI în valoare de peste 80.000 de lei, în urma protestului din Constanța